17. ul: Plăcerea

Se obișnuia să se creadă că desfătarea este ceva greșit, imoral, rușinos. Că, dacă vorbim despre spiritualitate, despre iubire, despre sfințenie și despre Dumnezeu, atunci este neapărat despre suferință și chinuri mari.

Dumnezeu este, mai presus de toate, Desfătare. Hristos ne-a lăsat 10 porunci. Și aceasta nu este despre «să nu ucizi și să nu furi» – acelea sunt poruncile lui Moise, Poruncile Vechiului Testament. Hristos însă a lăsat 10 porunci ale Noului Testament. Dintre ele, 1 poruncă este despre Iubire, iar 9 sunt poruncile Fericirii. Iar ce este Fericirea? Fericirea este treapta supremă a desfătării.

Doar că Hristos ne arată o cale anume către Desfătare. Nu aceea cu care ne-am obișnuit. El spune: desfătarea diferă de desfătare, iar acea plăcere cu care îți desfătai trupul pe seama surselor exterioare – lăcomia pântecului, pofta, desfrâul, alcoolul, drogurile, distracțiile, puterea asupra altora – te distrugea, mistuindu-ți la propriu energia (pe care, îți amintesc, ai primit-o pentru 120 de ani, iar Tu te străduiai să o cheltuiești – pe toată – într-un sfârșit de săptămână)). De altfel, greu se putea numi aceasta desfătare; plăcerile exterioare lăsau mereu o umbră de neîmplinire, ție mereu îți era prea puțin, mereu așteptai mai mult de la ele – în anticipare, iar la final – te dezamăgeai. Și de fiecare dată o asemenea desfătare

devenea tot mai puțin și mai puțin desfătătoare, tot mai ștearsă, stingându-se de tot. Se pierdea însăși capacitatea de a te desfăta. În esență, era o amărăciune într-un ambalaj dulce.

Dar există o asemenea Desfătare, spune Hristos, o Desfătare Supremă, proprie naturii Tale – care nu depinde de nimic exterior și care nu este doar mai puternică decât toate plăcerile exterioare pe care le-ai cunoscut – una care este cu adevărat desfătare-Desfătare, desfătare la rang de Fericire, și care nu doar că oferă simțământul unei desăvârșite împliniri și plinătăți, ci cu fiecare dată devine tot mai puternică și mai felurită. Aceasta este Desfătarea Iubirii adevărate – absolute, necondiționate, veșnice –, a simțirii Puterii Divine, a trăirii dimpreună cu Însăși Adevărul – Desfătarea contopirii cu natura Ta Divină, cu Dumnezeu, cu Însuși Izvorul Desfătării dinlăuntrul Tău.

Tocmai această stare de Fericire o numește Hristos Împărăția lui Dumnezeu și adaugă anume, ca noi să nu ne îndoim, că este vorba despre o stare lăuntrică, și nu despre o oarecare țară mitică, paradisiacă, exterioară:

«Căci iată, Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru».

Da, această Desfătare cere din partea noastră un oarecare efort, o manifestare a voinței, de aceea sfinții părinți spun despre ea că este o dulceață învelită într-un ambalaj amar. Dar gândește-te adânc, voința, stăpânirea de Sine, în sine, este un lucru

desfătător. În cele din urmă obținem formula ideală: o desfătare care sporește Desfătarea. Voința este desfătare; nu degeaba în limba rusă cuvântul «voință» este totodată și sinonimul libertății. Voința este desfătare, căci este atât de plăcut să simți că nicio ispită exterioară nu te stăpânește, că Tu însuți îți rânduiești atenția, pornirile trupești și știi să le îndrepți spre ceea ce Îți este de trebuință Ție, și nu microbiotei și hormonilor Tăi (citește: demonilor). Este atât de minunat să fii cu adevărat liber, să simți această libertate, să te desfăți cu această libertate! O Libertate Adevărată în locul iluziei pe care o dau banii și puterea exterioară. Căci, în esență, banii și puterea exterioară sunt doar o cale de a satisface pofte de rob. Pentru o Libertate Adevărată și o Desfătare autentică nu este nevoie de niciuna dintre ele – nici de bani, nici de putere – pentru o Libertate Adevărată și o Desfătare autentică este nevoie doar de stăpânire de Sine.

Și iată, de dragul acestei Desfătări sfinții se retrăgeau din lume, alegeau nevoința, posteau, săvârșeau faptele mari ale rugăciunii neîncetate, stâlpniciei și privegherilor – de dragul Desfătării, al Desfătării Supreme a unirii cu Dumnezeu înlăuntrul lor. Și mulțumită slujirii lor, care a agonisit acest Har, această Fericire în toată Plinătatea ei Divină, umplând de-a lungul generațiilor Vistieria Duhului, pentru chiar această vreme în care am avut binecuvântarea să trăim noi doi, o vreme pe care sfinții părinți și Însuși Hristos o numeau «veacul ce va să vină», – mulțumită

nevoinței colective a sfinților, nouă – astăzi – această Desfătare ne este dăruită aproape în dar.

De la Tine se cere doar să-ți afirmi voința, trecând prin Împărtășania de Iubire a lui Hristos, și, unindu-te cu Dumnezeu în Tine, să-ți curățești trupul și sufletul – prin post exterior, prin înfrânare exterioară, dar înlăuntru – printr-un adevărat ospăț al Adevărului și al Duhului, prin Cuvântul Viu al Prezenței Divine din Tine, prin Cuvântul Viu al Dialogului Lăuntric cu Dumnezeu, prin Desfătarea Iubirii, care nu cunoaște seamăn în bogăția profunzimii trăite, a puterii și a diversității nuanțelor – de la fiorul sufletesc până la Fericirea Extatică și Harul Divin al Adevărului, care în clipa Unicului Acum, în actul Unirii cu tot Ceea Ce Este, îți deschide întreaga icoană multidimensională și multilumească a Existenței. A Existenței lui Dumnezeu, a Existenței Duhului, a Existenței întregului Univers, care – în această clipă Tu vezi limpede și trăiești cu întreaga Ta ființă – este cuprins tot, în întregime, în Tine. Căci Noi Suntem Una.

Dumnezeu este Desfătare. Iar Dumnezeu, ca Potențial Suprem Colectiv al Nostru, îți dăruiește această Desfătare nu după meritele Tale individuale, ci după Mila Domnului, răscumpărându-ți sufletul, trupul și mintea din toate suferințele, fricile și durerile, din toată această robie a păcatului și a dependențelor de cele exterioare, din temnița credințelor și convingerilor impuse și însușite inconștient, – te eliberează prin simplul act al Împărtășirii cu Conștiința Sa Divină, și prin conștientizarea și primirea – din

partea Ta – a acestei Jertfe Răscumpărătoare a lui Hristos, a Hristosului Colectiv, care a murit pentru păcatele întregii Omeniri, pentru toate experiențele de îndepărtare a omului de la adevărata sa natură, murind ca om vechi și înviind ca Om Nou, Îndumnezeit și Sfânt – înviat pentru Viața Veșnică și Veșnica Desfătare de calitățile Divine ale Iubirii, Puterii, Adevărului și ale Veșnicei împreună-creații cu Tatăl în Belșugul nesecat al Mamei – înviat în Tine, Iubitul Meu prieten.