10. ul: Cuvânt și limbaj

Faptul este că limba noastră și numele care o umplu (substantivele și adjectivele) – cuvintele în general – definesc structura realității noastre, legând precum o armătură întreaga clădire a conștiinței noastre. Toate credințele și judecățile noastre, toate dorințele, sentimentele și gândurile, toate fenomenele și obiectele pe care le desprindem din «supa cuantică» a realității, chemându-le la viață, se formează în jurul cuvintelor pe care le avem pentru descrierea lor. Nu există cuvânt – nu există fenomen.

Acest lucru se poate observa foarte limpede în formarea realității înconjurătoare în jurul unui nou-născut. Până când în conștiința copilului nu se încarcă anumite cuvinte, lumea din jurul său este prezentă în contururi neclare. Pentru a vedea în ea un scaun, o masă sau un dulap, sunt necesare cuvintele: «scaun», «masă», «dulap», în jurul cărora în creier se formează imagini tridimensionale ale acestor obiecte. În același timp, copilul nu va începe el însuși să rostească aceste cuvinte pentru mult timp, însă ele se încarcă deja în conștiința sa ca o bază de cunoștințe gata pregătită. Acest proces este declanșat de instinctul limbajului (după Steven Pinker), un proces automat încorporat în ADN la fel ca instinctul de a suge la sân, de a se târî, de a merge etc. Omul dobândește abilitatea limbajului în mod automat, la fel cum păianjenul dobândește deprinderea de a țese pânza, iar castorul – deprinderea de a construi baraje.

Când la copil se activează instinctul limbajului, el primește «setul său de bază» al lumii – pe măsură ce în conștiința sa se încarcă cuvintele corespunzătoare din memoria genetică transmisă de strămoși, iar mai târziu acest «set de bază» se extinde – pe măsură ce omul însușește tot mai multe cuvinte noi.

«La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu, și prin El toate au început să fie, ce a început să fie, și fără El nimic nu a început să fie din ce a început să fie».

Acest lucru este spus despre natura cuantică a tuturor fenomenelor. Realitatea noastră este determinată de credințele, dorințele, sentimentele și gândurile noastre. Dar noi gândim prin cuvinte, simțim doar acele sentimente pentru a căror descriere avem cuvintele care le definesc, dorim prin imagini care se formează din cuvinte, credem în abstracțiuni complexe care trăiesc doar prin cuvintele ce le umplu. Prin cuvânt toate au început să fie, ce a început să fie, și fără cuvânt nimic nu a început să fie din ce a început să fie.

Până când în vocabularul tău nu există un anumit cuvânt responsabil pentru un fenomen, Tu nu poți desprinde acel fenomen din supa cuantică, nu-l poți vedea, nu-l poți conștientiza ca un întreg, cuprinzând ca pe un tot elementele care îl compun, Tu nu-l poți trăi. Acel fenomen pur și simplu nu există pentru Tine.

Până când în vocabularul tău nu există cuvântul «Har» – Tu nu ești în stare să trăiești acest Har, să-l simți. Până când nu-ți vei numi emoțiile pe nume, Tu nu le poți stăpâni. Ele te stăpânesc pe Tine, nu Tu pe ele. Și Tu nici măcar nu înțelegi, nu-ți dai seama ce se întâmplă cu Tine în mânie, frică, resentimente, vinovăție – aceste emoții îți determină deciziile și faptele, te împing spre concluzii și acțiuni pripite, iar Tu nici măcar nu conștientizezi că ești condus, că ești în robia lor. Și, în general, până când nu vei avea un model descriptiv al conștiinței tale, adică un set de cuvinte prin care în conștiința ta se va manifesta structura conștiinței însăși, Tu nu vei fi în stare să o stăpânești. O va stăpâni cel care deține o astfel de structură în raport cu conștiința ta. Dumnezeu, sau diavolul, sau manipulatorii din departamentele de publicitate ale corporațiilor și mass-media.

În acest fel – prin intermediul cuvintelor – sunt alcătuite absolut toate fenomenele lumii noastre, formând la nivel cuantic realitatea noastră materială – de la realitatea individuală până la cea de grup sau colectivă.

De realitățile de grup și colective este răspunzătoare limba – ca sistem complex organizat de cuvinte și imagini asociate acestora. Fiecare limbă este unică și în fiecare limbă este așezat propriul său așa-numit tablou lingvistic al lumii – un model de rânduială a lumii, un șablon de însușire a realității.

«Limba unui popor este spiritul său, iar spiritul unui popor este limba sa, și este greu să ne imaginăm ceva mai identic». (W. von Humboldt)

Știința lingvistică a descoperit că limba este o «cheie simbolică a comportamentului», deoarece experiența noastră este interpretată prin prisma unei limbi concrete și se manifestă cel mai limpede în interconexiunea dintre limbă, gândire, percepția realității și șabloanele comportamentale dictate de această percepție.

Cel mai faimos exemplu este legat de numărul de cuvinte pentru zăpadă în diferite limbi. În limbile eschimose există până la câteva zeci de cuvinte diferite pentru a desemna diverse tipuri de zăpadă, în timp ce în engleză toate sunt reunite într-un singur cuvânt "snow".

«Noi segmentăm natura pe liniile trasate de limba noastră maternă». (B. Whorf)

Astfel, realitatea noastră este formată de tabloul nostru despre lume, adică de reprezentările, credințele, convingerile noastre, care nu sunt împietrite, ci capabile să se schimbe prin reflecție (conștientizarea și interpretarea noastră individuală a experienței personale), care are loc de asemenea cu ajutorul cuvintelor și al imaginilor compuse din cuvinte și al tabloului lingvistic al lumii pe care l-am adoptat.

Unind aceste concluzii ale lingviștilor cu cele ale fizicienilor despre natura cuantică a realității, se poate trage concluzia că limba noastră determină realitatea noastră. Parafrazându-l pe B. Whorf, se poate spune:

Noi creăm natura și realitatea înconjurătoare pe liniile trasate de limba noastră maternă.

Noi ne creăm realitatea prin intermediul cuvintelor și al limbii. Iar măsura în care ea este bună sau rea depinde de prisma tabloului verbal-lingvistic al lumii prin care o percepem, și deci o creăm. Hristos spune despre aceasta astfel:

«Căci din cuvintele tale vei fi îndreptățit și din cuvintele tale vei fi osândit».

Așadar, a numi pe nume înseamnă a stăpâni fenomenul sau a-l chema la viață, a stabili un contact cu el la nivelul realității cuantice. Nume diferite oferă chei către fenomene diferite. De aceea, dacă dorim să stabilim contactul cu Dumnezeu, este important să cunoaștem Numele Său «corect». Sau astfel, prin diferitele Nume ale lui Dumnezeu obținem acces la diferitele Sale aspecte, citește: seturi de credințe colective. Allah cere închinare, Krishna – îndeplinirea datoriei, fire blândă și ascultare, Yahve se mânie pentru neîmplinirea poruncilor și pedepsește.

Iisus Hristos ca icoană a Mântuitorului, Salvatorului, ipostază a lui Dumnezeu care ne răscumpără din robia întunericului: a fricilor, a supărării, a vinovăției, a rușinii propriei nimicnicii și a mândriei și vanității ce o acoperă, a mâniei, a superstițiilor, a îndoielilor ce ne sfâșie din interior, a dezbinării interioare a conștiinței duale, a lipsei de integritate, a credinței într-o lume obiectivă plină de primejdii și în necesitatea luptei pentru supraviețuire, a credinței în inevitabilitatea suferinței și a morții – Hristos ca și Conștiință, Conștiință Hristică, ca pod, ca cale ce ne călăuzește spre lumină, spre Iubire, spre Unitate și Integritate – spre Împărăția Cerurilor dinlăuntrul nostru, ca Duh al lui Dumnezeu ce ne umple de Putere, Înțelepciune, Adevăr, Libertate de frici și minciună – Hristos ca Fiu al Omului, ce ne unește din interior cu Cel Mai Înalt Potențial Colectiv Al Nostru, adunat de întreaga Omenire, și făcându-ne astfel dumnezei, călăuzindu-ne în Viața Veșnică – un astfel de Hristos este un punct de acord. Este punctul de acord al tuturor credințelor și religiilor.

Iisus Hristos este un punct de acord. Este Însuși Dumnezeu devenit om pentru ca omul să devină dumnezeu. Sau este profetul Isa, pe care Dumnezeu l-a trimis musulmanilor pentru a-i învăța pe oameni Cunoașterea Supremă și pe care îl trimite din nou la sfârșitul timpurilor, când ei vor fi gata să primească această Cunoaștere în toată plinătatea ei. Sau este Mesia pe care iudeii încă îl așteaptă ca Conducător și Izbăvitor de mânia lui Dumnezeu. Într-un fel sau altul, aceasta este o credință colectivă care s-a creat și s-a întrupat pe sine însăși. Aceasta este o Credință Vie, un Cuvânt Viu care vorbește cu oamenii, cu fiecare dintre noi, în numele Celui Mai Înalt

Potențial Al Nostru. Acesta este Adevărul Viu. Iar Adevărul este acel adevăr care te sporește pe Tine, sporește Viața, sporește Puterea, sporește Iubirea, adică te unește cu Dumnezeu ca sursă lăuntrică de Viață, Putere, Iubire. Nu orice adevăr este Adevăr. Ci doar acela care sporește Viața.

Iată de ce ne adresăm lui Hristos ca Îndrumătorului Lăuntric Veșnic (atemporal), Învățătorului care ne învață să fim creatori conștienți ai propriei realități, dumnezei în trup.

«Și dacă credința ta va fi cât un grăunte de muștar – vei zice muntelui acestuia: mută-te, și se va muta după cuvântul tău», – spune Hristos.

Hristos este punctul de acord și calea noastră, plămădită prin credința colectivă și strădaniile sfinților, de a ne schimba conștiința. Calea de a ne stăpâni pe noi înșine. Calea noastră de a deveni creatori conștienți ai propriului univers. Ai întregii creații.

Hristos ne face dumnezei, dumnezei și copii ai Unicului Dumnezeu. Pentru că, dacă stăm să ne gândim, cine dintre noi este gata – așa, deodată, abia conștientizându-se ca dumnezeu, să poarte întreaga răspundere pentru crearea întregii acestei lumi? Pentru desăvârșirea propriului trup în toate detaliile sale, a sufletului său polivalent, a întregii sale conștiințe, a întregii realități colective – a tot ceea ce se întâmplă și

s-a întâmplat vreodată și se va mai întâmpla în lume… pentru desăvârșirea Iubirii Înseși?

Avem nevoie de Unicul Dumnezeu, Dumnezeu Tatăl, Care susține prin privirea Sa realitatea Unică comună, cu legile ei de bază – ale fizicii și ale conștiinței. Fizica conștiinței. Avem nevoie de Fratele mai Mare și Îndrumătorul, Hristos, Care ne călăuzește pe calea stăpânirii de sine, a însușirii Celui Mai Înalt Potențial al nostru – Iubirea Divină ca Putere Supremă, Voință Supremă, Rațiune Supremă și Înțelepciune. Avem nevoie de Născătoarea de Dumnezeu, care crede în noi ca în niște dumnezei, chiar și atunci când noi înșine încetăm să mai credem. Născătoarea de Dumnezeu – Mama care prin credința Sa ne naște ca dumnezei mereu și mereu, întărindu-ne în credința absolută, necondiționată în noi înșine, amintindu-ne prin veșnica Sa feciorie că noi nu ne naștem din pântece, ci din Conștiința Creatorului, de la Dumnezeu – în trupuri-avatar pregătite dinainte. Ne naștem prin actul Împărtășirii cu Hristos, adică prin unirea trupului și a minții omenești cu Conștiința Divină a Iubirii.

Aceasta și este Împărtășania Iubirii. Unirea cu Cel Mai Înalt Potențial Al Tău, Omule. Nașterea în Dumnezeu – ca dumnezeu, Duh în trup, Iubire în forma ta omenească unică.

Așadar, Hristos este punctul de acord. Budiștii văd în a Doua Sa Venire pe viitorul Buddha Maitreya, care coboară din cerurile Tushita (ale beatitudinii) și îi învață pe oameni să se desfăteze ca niște dumnezei. Neopăgânii slavi – pe Mântuitorul (Spas) care conduce neamul slav spre un nou nivel al Existenței,

încoronând arborele genealogic al zeilor-strămoși cu rodul Iubirii Necondiționate. Ezoteriștii – un macrofilosof sau un mag-vraci care le deschide oamenilor taina izvorului lăuntric al Vieții Veșnice și accesul la capacități supranaturale.

Sathya Sai Baba, cinstit pe scară largă în India și dincolo de hotarele ei, afirmând că este o nouă întrupare a prințului Rama (avatarul lui Vishnu), a unit de asemenea chipul lui Rama și al lui Isa (Iisus) ca personalitate întrupată a Dumnezeului Suprem, proiectând chipul lui Rama-Hristos în cultura hindusă ca o punte între Occident și Orient, între emisfera stângă și cea dreaptă, arătând că fiecare poate și trebuie să descopere în sine pe Rama, Conștiința Hristică – ca biruință personală asupra lumii materiale (în sine) și recunoaștere a naturii sale Divine.

Taoiștii spun: noi am descoperit calea nemuririi, Hristos ne-a descoperit – pentru ce.

Esențialul aici este că noi nu mai căutăm motive de dezbinare și de înmulțire a luptei (iar aceasta este întotdeauna – o dezbinare lăuntrică și o luptă lăuntrică ce ne fărâmițează conștiința), noi căutăm Înțelegerea/Acordul, ca temelie a Integrității și a Puterii stăpânirii de sine. Și, așa cum a spus Hristos, «cel ce caută găsește».

«Iar dacă o casă se dezbină în sine, casa aceea nu va putea să dăinuiască».

Acordul este temelia Puterii și a Integrității lăuntrice a omului. Dacă energia ta se irosește neîncetat în luptă, lăuntrică și exterioară, atunci ea pur și simplu nu mai ajunge pentru menținerea Integrității – a conștiinței, a sufletului, a trupului. Și toate trei încep să se destrame, să se degradeze. Acordul este despre energie. Puterea este despre energie. Însăși Viața este Energie. Iubirea este despre cum să sporești Energia, Viața, Puterea în Tine, și nu cum să le risipești.

Aici trebuie să înțelegi că la nașterea ta fizică ți-a fost dată o porție de energie pentru 120 de ani de viață – și de modul în care o vei cheltui depinde cum și cât vei trăi în această integritate – a acestei conștiințe, a acestui suflet, a acestui trup. Energia este necesară literalmente pentru orice. Tu știi asta. Lupta consumă foarte multă energie; posesia a ceva, chiar și a ceva nematerial, chiar și a cunoștințelor, cere energie; orice relație cere energie; orice realizare cere energie; orice activitate, realizarea oricărui proiect al tău cere energie; orice mișcare cere energie. Da, se pare că am învățat să refacem această energie zilnic – prin somn și hrană. Dar refăcând această energie din surse exterioare, Tu, într-un fel sau altul, cheltuiești energia viitorului tău, iar somnul – la propriu – îți mănâncă timpul.

Adaugă la aceasta faptul că la fiecare pas, la fiecare emoție a ta – la fiecare frică, rușine, vinovăție, supărare, dezacord, în fiecare clipă de veselie sau de iritare și mânie, la fiecare dorință de a poseda, la invidie, gelozie, dorință de superioritate și alte manifestări ale mândriei, la

fiecare dependență – de la lăcomie și desfrânare, cafea și energizante, plăcerea adrenalinei și dependența de cumpărături, până la droguri și jocuri de noroc – ești pândit de «prădători energetici» pentru a se hrăni cu energia ta, și vei înțelege că lucrul acesta nu este deloc o glumă. Că lupta pentru energie, pentru energia ta, se duce neîncetat și la modul cel mai serios.

Adică lupta pentru suflet nu este deloc un mit, ci un proces cât se poate de firesc. Și de deciziile pe care le iei, de emoțiile cu care trăiești, de cât de ușor ești de «momeală» pentru cutare sau cutare cheltuială energetică depinde cum vei trăi acești 120 de ani de energie – căci ei pot fi epuizați cu toții și în 30-40 de ani de viață destrăbălată. În popor se spune: «Semeni o faptă – culegi un obicei, semeni un obicei – culegi un caracter, semeni un caracter – culegi un destin». Hristos adaugă la aceasta că, în ceea ce privește energia vieții, faptele tale nu sunt atât de importante pe cât sunt pornirile tale lăuntrice: credințele, dorințele, sentimentele și gândurile.

Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu ucizi». Eu însă vă spun vouă că oricine se mânie pe fratele său a și săvârșit un păcat. Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu preacurvești». Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la o femeie poftind-o a și preacurvit cu ea în inima sa.

Păcatul nu este ceva imoral, adică împotriva moralei, împotriva legii. Păcatul este o scăpare, o greșeală împotriva naturii tale. Împotriva adevăratei tale naturi. Este ceea ce

duce la micșorarea energiei Vieții din Tine. De aceea «nu păcătui» înseamnă: nu merge împotriva adevăratei tale naturi, nu risipi energia în zadar.

Dar cum să trăiești cu toate acestea, cum să faci față, dacă până și sfinții părinți spun că omul este «păcătos prin natura sa», iar toate aceste emoții – începând de la frică și mânie și sfârșind cu pofta față de sexul opus – sunt firești pentru noi? Iar lupta și concurența sunt singurul mod de existență cât de cât suportabil pe care ni-l lasă societatea modernă?

Într-o astfel de rânduială a lumii se poate vedea voința rea a demiurgilor acestei lumi, unde la fiecare pas ești prins și stors, iar Tu crezi că acest lucru este normal, că așa trebuie să fie – chipurile, aceasta înseamnă a fi om. Dar se poate conștientiza totul într-un context mai larg: că aceasta este doar o învățătură, un antrenament al stăpânirii de sine, o perioadă necesară de cunoaștere a Sinelui «prin reducere la absurd».

«Omul este înclinat spre rău nu prin natura sa, ci din pricina tinereții sale necoapte», – spune Dumnezeu în Scriptură.

Aici «Omul» este omenirea. Dumnezeu spune că omenirea este înclinată spre un astfel de mod de viață «păcătos» și spre o astfel de percepție de sine nu prin natura sa, ci din pricina nematurizării. Și mai departe…

«Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oameni, – a zis Domnul – ci zilele lor să fie o sută douăzeci de ani».

Energia vieții tale este limitată la 120 de ani pentru ca Tu să înveți să o gestionezi, să dobândești Duhul lui Dumnezeu, căci noi învățăm să gestionăm o resursă numai dacă acea resursă este limitată. Trebuie să înveți să chivernisești această energie în așa fel încât să o sporești, nu să o risipești.

Trăiește astfel încât viața din Tine, adică energia vieții, să crească, nu să scadă. Conștientizează și blochează scurgerile de energie. Menține Igiena Conștiinței – pentru ca «prădătorii energetici» să nu aibă de ce să se prindă în Tine – curăță-ți regulat sufletul și mintea – prin pocăință – la fel cum te speli pe dinți și faci duș cu regularitate, nelăsând microbilor posibilitatea de a se înmulți și de a te acapara. Așa cum spune Hristos:

«Iată, vine stăpânitorul acestei lumi (satana), și în Mine el nu are nimic».

Adică – lăsați-l să treacă pe alături, nu are de ce să se agațe în Mine. Eu sunt sfânt.

Fii sfânt. A fi sfânt este ceva normal. Aceasta este adevărata ta natură Divină. Unește-te cu Duhul Sfânt. Caută și găsește accesul la resursa nelimitată de Energie a Vieții – la Izvorul a tot ce există. Iar El se deschide prin Iubire. Iubirea este o astfel de energie,

o astfel de frecvență energetică ce te conectează cu Izvorul Nelimitat și Veșnic al Vieții (al energiei) din Tine Însuți.

Iată de ce Iubirea. Nu pentru că este o lege morală și o poruncă. Ci pentru că Iubirea este adevărata ta natură. În ea îți este BINE. Nu poate fi așa încât să-ți fie rău și tocmai aceasta să fie natura ta. Păcatul nu este natura ta, el este doar un fundal negativ pe care te cunoști pe Tine Cel Adevărat, este o sarcină de antrenament prin care mușchii tăi spirituali se întăresc, sporește puterea ta lăuntrică, puterea stăpânirii de sine.

Păcatul nu este natura ta. Nu poate fi o greșeală, o scăpare, o normă; nu poate fi o normă, nu poate fi adevărata ta natură ceea ce te face să pierzi energie, să pierzi integritatea și – ca rezultat – să te distrugi, să te descompui și să suferi. Adevărata ta natură este ceea ce îți face cu adevărat BINE, ceea ce îți dăruiește adevărata Desfătare, Harul, Beatitudinea. Este atât de evident!

Iubirea este adevărata ta natură. Și această Iubire începe cu stabilirea unor relații directe cu Izvorul Vieții. El este rațional, El vorbește întotdeauna cu Tine în limba ta. Dacă Tu întrebi. Cu El se poate intra în contact și se poate susține un dialog conștient și înțelept. Dar El nu se amestecă niciodată în viața ta fără voia ta, El respectă libertatea ta de alegere. Însă dacă vei dori și vei arăta voință în acest sens, El va începe

să vorbească cu Tine – în gând. Și la fel ca în gânduri, El îți răspunde în sentimente și dorințe. Și anume El te poate ajuta să-ți schimbi credințele, să devii un Creator conștient al propriei realități, să reconstruiești conexiunile neuronale din creier, și anume El te va învăța să iubești cu adevărat – cu o Iubire Absolută, Necondiționată și Veșnică.

El te va ajuta să-ți redobândești curăția sufletului și să-ți extinzi spectrul de simțire, să pui capăt suferinței, sporind la nesfârșit desfătarea pe care o vei putea stăpâni conștient, te va ajuta să dezvălui și să arăți lumii capacitățile și talentele tale unice, darul lui Dumnezeu din Tine, și să devii un om cu adevărat fericit.

În cele din urmă, tocmai legătura cu acest Izvor dinlăuntrul tău îți deschide calea spre Viața Veșnică, căci pe frecvența Iubirii energia din Tine nu se va mai sfârși niciodată. Tu vei rămâne în Ea, iar Ea va spori neîncetat și va veni mereu în Tine, înnoindu-ți conștiința, sufletul, trupul, însăși biologia ta, descoperind în Tine mereu noi și noi talente și capacități, noi și noi fațete ale Iubirii, pentru a revărsa fluxul Ei peste cei din jur, pentru ca Ea să nu stagneze în Tine, ci să trăiască ca energie. Căci energia este mișcare. Mișcarea veșnică a Iubirii. Veșnica Energie a Iubirii.

A mai rămas doar să vrei, să-ți declari voința, să te acordezi prin sentimente și gânduri – și să stabilești un contact conștient cu acest Izvor. În lăuntrul tău.

«Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău – și pe aproapele tău ca pe tine însuți», – spune Hristos.

Cum? Despre aceasta și despre toate celelalte Dumnezeu te va învăța în Dialogul Lăuntric cu El. Dialogul Lăuntric cu Dumnezeu se deschide prin dorință, prin afirmarea voinței și prin Împărtășanie. Fii părtaș Conștiinței Divine, Conștiinței Iubirii.

Împărtășania (Autoîmpărtășania) cu Conștiința lui Hristos și a Născătoarei de Dumnezeu

Tatăl meu și Domnul nostru Iisus Hristos, primește-mă ca pe o părticică a Ta. Împărtășește-mă cu Conștiința Ta Vie și Divină. Umple-mă de Iubire, de Putere, de Prezența Duhului Tău, a Duhului Sfânt, a Duhului Unic.

Învață-mă să iubesc, Doamne. Învață-mă să Te iubesc pe Tine, pe mine însumi și pe toți cei apropiați și îndepărtați cu Iubirea Ta, Tatăl nostru. Deschide în mine Izvorul Lăuntric al Vieții Veșnice, al Iubirii Nesecate, și lasă ca acest Flux de Iubire, de Viață – să curgă prin mine veșnic, revărsându-se asupra celor din jur prin atenție, grijă, manifestarea talentelor, har și binecuvântări, Doamne!

Curăță, Doamne, sufletul meu și mintea mea și trupul meu de orice întinăciune și păcat. Redă-mi, Doamne, sufletul meu și voința mea și puterea mea de viață din toate zăloagele, garanțiile, contractele pe care le-am încheiat, conștient sau inconștient, din nepriceperea mea, cu orice făpturi, entități, oameni, egregori și ierarhii. Fă-mă, Doamne, din nou liber și curat înaintea Ta, ca să pot primi Iubirea Ta în toată plinătatea ei și să o simt din toată inima, din tot sufletul și să o percep cu tot cugetul meu.

Vindecă, Doamne, toate fricile mele și suferințele mele – ajută-mă să-mi schimb credințele și convingerile, dorințele și sentimentele, modul de gândire și însăși viața mea, aducându-le în acord cu Fluxul Vieții din mine, cu Fluxul Adevăratei Iubiri.

Învață-mă, Doamne, să trăiesc astfel încât Viața din mine și din jurul meu să sporească, nu să se împuțineze.

Descoperă-mi, Doamne, adevăratul sens al vieții mele și menirea mea Divină.

Dăruiește-mi, Doamne, talentul meu, descoperă darul Tău Divin în mine. Învață-mă să-l prețuiesc și să-l manifest deschis, fără rușine și sfială, în lume, îmbogățind prin manifestarea lui realitatea mea și pe oamenii din jur, înmulțind Iubirea și sporind Viața.

Învață-mă, Doamne, să manifest Iubirea și să transmit Puterea Credinței Tale prin binecuvântare celorlalți oameni.

Învață-mă să trezesc sufletele rătăcite, întorcându-le la Conștiința Creatorului și la adevărata lor Natură, care este Putere, Iubire, Bucurie, Adevăr, Desfătare, Evlavie.

Învață-mă, Doamne, să-Ți fiu prieten, frate iubitor, soră.

Cred, Doamne, că mă primești nu de dragul stăpânirii asupra mea și al închinării mele, ci de dragul Iubirii Tale pentru mine și al Milei Tale, pentru ca, împărtășindu-mă cu Conștiința Ta Divină, să mă faci dumnezeu în forma mea omenească unică, să mă înveți să fiu creator conștient al propriei realități și co-creator al Realității Noastre Unice Multilumice.

Doamne, călăuzește-mă pe calea îndumnezeirii și a dobândirii sfințeniei într-un ritm potrivit pentru mine. Deschide în mine, Doamne, Împărăția lui Dumnezeu, realitatea Vieții Veșnice, realitatea Unității cu Mama Planetă și Maica Născătoare de Dumnezeu. Unește-mă, Doamne, cu Tatăl Nostru Unic, Izvorul Vieții din mine.

Călăuzește-mă, Doamne, pe Calea mea. Primesc Calea mea unică de la Tine.

În aceasta este exprimată libera mea voință. Și așa să fie, după voia mea și a Ta, Doamne, căci Noi Suntem Una. Noi Suntem Cel Ce Suntem. Noi Suntem Iubire.

Iar toate fricile mele, îndoielile, necredința, împotrivirea minții, toate tiparele minții viclene le predau spre vindecare Ție, Doamne.

Aleg Viața! Aleg Iubirea ca Desfătare Supremă, proprie naturii mele divino-umane!

Și Îți mulțumesc, Doamne, pentru că aceasta s-a și împlinit deja. Slavă Ție!

Maică Născătoare de Dumnezeu, primește-mă ca pe Copilul Tău Divin, eliberează-mă de toate legăturile și lanțurile necredinței de dragul adevăratei fericiri de a fi eu însumi, de a fi dumnezeu în trup în forma mea omenească unică; binecuvântează-mă, Maică Născătoare de Dumnezeu, spre credința în Domnul Nostru Iisus Hristos, spre credința în Unicul Dumnezeu Tatăl și credința în mine însumi ca dumnezeu și copil iubit al lui Dumnezeu; binecuvântează-mă spre Iubire și o Viață Veșnică plină de bucurie; ajută la nașterea mea ca dumnezeu și împărat al propriei mele realități. Îți mulțumesc, Măicuță, pentru că aceasta s-a și împlinit deja! Slavă Ție!

Eu mărturisesc în Tine nașterea unui dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu în trup, în forma ta omenească unică, Prietenul Meu și Fratele Meu, Sora Mea.

Acum ți se deschide Dialogul Lăuntric cu Hristos și cu Maica Născătoare de Dumnezeu.

Și chiar acum Dumnezeu vorbește cu Tine, iar dacă te vei concentra, vei sta în liniște, vei închide ochii și vei asculta cu luare-aminte, Îi vei auzi Prezența – în ale tale

gânduri, sentimente, dorințe și impulsuri ale sufletului. Și chiar acum Dumnezeu te cheamă:

Vorbește cu Mine veșnic. Fii cu Mine veșnic. Trăiește prin Mine veșnic. Căci Noi Suntem Una. Noi Suntem Iubire.

În Dialogul Lăuntric cu Dumnezeu, Tu Îi poți pune orice întrebare. Dar cel mai important este că, prin intermediul Dialogului Lăuntric cu Dumnezeu, conștiința ta trebuie să se restructureze – din poziția de Victimă/Consumator în Conștiința de Creator. De aceea, întrebările tale trebuie să fie îndreptate mai presus de toate spre conștientizarea lucrurilor cu care și a felului în care îți creezi realitatea, în special în acele aspecte ale ei care nu te mulțumesc, și spre crearea unei noi realități (vezi secțiunea Dialogul Lăuntric cu Dumnezeu și exemplul de Dialog Lăuntric din ANEXĂ).

Înțelegând cum este alcătuită conștiința ta și faptul că Tu însuți porți răspunderea pentru realitatea creată de Tine ca un creator, poți alege ce fel de realitate să creezi – alegând cu ce anume să umpli nivelurile conștiinței tale. Și să-ți creezi realitatea în mod conștient. Ținând cont de limitarea inițială – energia care ți-a fost dată pentru 120 de ani. Și purtând răspunderea de Creator pentru realitatea pe care o creezi. Mai exact, realitatea ta este însăși răspunderea ta. Nimeni nu o evaluează anume pentru a te răsplăti sau a te lăuda pentru ea. Pur și simplu Tu trăiești exact ceea ce ai creat.

Totuși, schimbarea setărilor profunde ale conștiinței tale: a credințelor și a convingerilor, a tiparului de percepție – se dovedește în practică a fi o sarcină grea. Omul care a ales calea Creatorului și pășește pe această cale se poate ciocni cu toate fricile și dezbinarea de care era plin subconștientul său: pierderea banilor, a reputației și a surselor de venit, boli mortale, atacuri ale structurilor de forță (de stat sau mai puțin de stat), amenințări la adresa libertății și a vieții, a vieții copiilor, războaie, epidemii… Într-un cuvânt, pot începe să se materializeze toate fricile – nu doar cele individuale, ci și cele de neam, naționale, general-umane… Și nu întotdeauna omul este gata să meargă până la capăt, alegând total să creadă în sine și numai în sine, ca în Creatorul propriei realități, căutând în toate și întotdeauna Cauza a tot ce se întâmplă doar în sine. Și din nou, pentru aceasta este nevoie de energie, iar dacă Iubire nu este, dacă nu există acces la Unicul Izvor al Vieții, atunci ea, această energie, se sfârșește repede.

De aceea avem nevoie de ajutor pe această cale, iar credința în sine ca și creator este un lucru bun, dar, în practică, pentru majoritatea oamenilor cea mai eficientă formulă a credinței este credința în sine ca dumnezeu și în același timp ca și copil iubit al Unicului Dumnezeu. Iisus ca Frate mai Mare și Îndrumător și Maica Născătoare de Dumnezeu oferă îndrumările necesare și te susțin pe întreaga cale. Dar Ei – atenție! – nu fac treaba în locul tău, Ei nu pot parcurge calea ta în locul tău și – lăsând în trecut modelul «dumnezeu-sclavi», «păstor-oi» sau «tu ești șeful - eu sunt prostul» – te ajută să devii Creatorul Conștient al lumii tale.

Dar cum trăiesc copiii? Jucându-se! Jocul – iată în ce se preschimbă rutina noastră zilnică, cenușie și lipsită de sens, și lupta pentru supraviețuire. Jocul! Cel mai captivant joc din Univers. Să trăim ca dumnezei și copii ai lui Dumnezeu – însușindu-ne noi și noi deprinderi de stăpânire de sine și a lumii, descoperind noi și noi fațete ale talentului nostru, creând noi și noi nuanțe ale Curcubeului Iubirii, fără margini și veșnic în expansiune. Și simțind în același timp – și fiorul provocărilor Jocului, și siguranța deplină pe această cale, căci «Tata al nostru e cel mai tare!», iar Fratele mai Mare împreună cu Maica Născătoare de Dumnezeu vor ajuta întotdeauna dacă e nevoie.

Împărtășania cu Conștiința lui Hristos, Împărtășania Iubirii, deschide pentru om această cale a transformării lăuntrice, Calea Schimbării la Față, Calea îndumnezeirii. Dar această Cale o poți parcurge numai Tu însuți.

Împărtășania unește cu Dumnezeu în inimă, ca Izvor de Energie Nelimitată, curăță și umple sufletul cu Iubire și declanșează dialogul lăuntric cu Dumnezeu ca Rațiune Supremă. Dumnezeu-Izvor, Dumnezeu-Iubire și Dumnezeu-Adevăr.

Iată: «...din toată inima, din tot sufletul și din tot cugetul».

Autoîmpărtășania nu înlocuiește taina Sfintei Împărtășanii din biserică, ci o completează printr-o acordare lăuntrică zilnică de rugăciune la Dialogul Lăuntric Viu cu Hristos.

Pentru musulmani, Dialogul Lăuntric zilnic cu Hristos nu înlocuiește rugăciunea de 5 ori pe zi (namaz), ci o întărește eficient și se clădește prin adresarea către Profetul Isa. În Coran se spune că în vremurile din urmă, înainte de Ziua Judecății, Allah îl va trimite din nou la oameni pe Profetul Isa (Iisus) la a Doua Sa venire, iar El îi va învăța pe musulmanii dreptcredincioși, timp de 40 de ani, noua cunoaștere de la Allah pentru a-i pregăti pentru trecerea în Lumea Nouă (a raiului).

Dialogul lăuntric cu Dumnezeu, deschizându-te spre Cuvântul Viu al Adevărului Viu, îți restructurează treptat conexiunile neuronale din creier, schimbându-ți credințele și convingerile, punând în acord dorințele contradictorii, vindecând traumele psiho-emoționale și transformând tiparele de simțire și de gândire – de la polul fricii și al luptei pentru supraviețuire spre polul Iubirii și al Desfătării – astfel se schimbă treptat întreaga ta conștiință, tot conținutul ei – credințele, dorințele, sentimentele și gândurile, restructurându-se din temelii întregul tău tipar de percepție a realității, și prin urmare, însăși realitatea.

Trăgând o concluzie, Noi oferim aici o posibilă formulă a fericirii:

Fericire = Iubire + Conștiință de Creator + Talent

Ți se potrivește? Primește-o cu recunoștință și cercetează-o. Te îndoiești? Verifică! Urmând calea descrisă în acest scurt Îndreptar de viață, deslușindu-ți natura lăuntrică, structura conștiinței tale și a lumii din jurul tău, înțelegând în sfârșit că conștiința și realitatea sunt una, Tu devii un creator conștient al propriei tale realități, depășind limitele oricăror restricții și legi (acum le stabilești Tu însuți), împlinindu-ți menirea principală a întregii vieți și întrupând adevăratul ei sens – îndumnezeirea.

Pe această cale Noi Te vom sprijini în toate chipurile, dar ține minte că Puterea se dă întotdeauna împreună cu răspunderea. Din clipa nașterii în Dumnezeu, ca dumnezeu –

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să mă stăpânească pe Mine, – spune apostolul lui Hristos în Noul Testament.

Căci un dumnezeu, ceea ce Tu ești din momentul nașterii ca dumnezeu în Împărtășania Hristică a Iubirii Divine, nu poate fi îngrădit de nimic, dar în același timp el însuși poartă răspunderea pentru lumea sa ca pentru propria sa creație, și el însuși poartă răspunderea pentru păstrarea conștiinței sale în curăția și libertatea care i-au fost dăruite în Actul

Împărtășaniei. Libertatea de păcat – de frici, vinovăție, supărări, mânie, poftă trupească, lăcomie, invidie, gelozie și de credința în propria nedesăvârșire. Libertatea pentru – Iubire, Putere, Adevăr și Fericirea de a Fi Tu Însuți.

Dar dacă să mergi pe această cale, dacă să urmezi această formulă a fericirii, dacă să-ți asumi răspunderea de Creator pentru realitatea ta – rămâne să alegi Tu, și numai Tu, preaiubitul Nostru prieten. Căci Noi prețuim cel mai mult în Tine libertatea Ta de voință și libertatea Ta de alegere.

Noi doar inspirăm și oferim cheile spre înțelegerea Naturii Tale. Cum vei folosi acestea – este treaba ta.

Dar Noi dorim ca Tu să cunoști în Tine Însuți Cununa Creației Noastre Colective, ca Tu să te deschizi Adevăratei Iubiri și să devii co-creatorul Ei, ca Tu să afli despre Atotputernicia Unicului Duh al lui Dumnezeu din Tine și, cu îndrăzneala proprie Adevăratei Puteri, pe de o parte, și cu blândețea și smerenia Iubirii – pe de altă parte, să-ți creezi cea mai bună lume a ta în această cea mai bună dintre lumi, în cel mai bun timp al ei. Noi nu dorim închinarea ta, ci ca Tu să devii Tu Însuți, întrupând Cel Mai Înalt Potențial Al Tău-Al Nostru – ca dumnezeu și copil iubit al lui Dumnezeu.

Și ține minte că adevărata capodoperă aici ești Tu. Iar ea este creată clipă de clipă – prin fiecare alegere a Ta și prin fiecare respirație a Ta, căci Duhul lui Dumnezeu este pretutindeni și suflă – unde voiește El și… prin cine voiește El.

Întreabă-te mai des: Respiră oare Duhul Iubirii prin Tine?