49. Al-Hujuraat
1O, voi cei ce credeţi! Nu o luaţi înaintea lui Dumnezeu şi a trimisului Său! Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu este Auzitorul, Ştiutorul
2O, voi cei ce credeţi! Nu vă ridicaţi glasurile peste glasul Profetului şi nu-i vorbiţi în gura mare, precum faceţi între voi, căci deşarte vor fi faptele voastre, fără să vă daţi seama
3Cei care îşi coboară însă glasurile în preajma trimisului lui Dumnezeu, acelora Dumnezeu le-a pus la încercare inimile întru teamă şi ei vor căpăta iertare şi mare răsplată
4Cei care te cheamă din afara încăperilor, în majoritatea lor, nu au minte
5Dacă ar răbda până când ai ieşi la ei, ar fi mai bine pentru ei. Dumnezeu este Iertător, Milostiv
6O, voi cei ce credeţi! Dacă un desfrânat vă aduce o veste, limpeziţi-o ca să nu loviţi un popor din neştiinţă, iar apoi să vă pară rău de ceea ce-aţi făcut
7Să ştiţi că între voi este trimisul lui Dumnezeu. Dacă, în multe treburi v-ar da ascultare, voi aţi avea de suferit. Dumnezeu v-a făcut însă să iubiţi credinţa pe care a împodobit-o în inimile voastre, precum v-a făcut să urâţi tăgada, desfrânarea şi neascultarea. Aceştia sunt cei drept călăuziţi
8prin harul lui Dumnezeu şi binefacerea Sa. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept
9Dacă două tabere de credincioşi se războiesc, împăcaţi-le. Dacă una din ele s-a ridicat pe nedrept împotriva celeilalte, luptaţi împotriva celei ce s-a ridicat, până ce se va pleca înaintea Poruncii lui Dumnezeu. Dacă se pleacă, împăcaţi-le cu dreptate. Fiţi nepărtinitori! Dumnezeu îi iubeşte pe cei nepărtinitori
10Credincioşii sunt fraţi. Împăcaţi-i pe fraţii voştri! Temeţi-vă de Dumnezeu! Poate veţi fi miluiţi
11O, voi cei ce credeţi! Să nu-şi bată joc unii oameni de alţii care ar putea fi mai buni decât ei. Şi nici unele femei de altele care ar putea fi mai bune decât ele. Nu vă defăimaţi unii pe alţii. Nu vă răniţi unii pe alţii cu porecle. Ce urât este numele rău după credinţă! Cei care nu se căiesc, aceia sunt nedrepţi
12O, voi cei ce credeţi! Feriţi-vă mult de născociri, căci unele născociri sunt cu păcat. Să nu iscodiţi! Să nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii în lipsă. I-ar plăcea vreunuia dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? Nu, urâţi acest lucru! Temeţi-vă de Dumnezeu! Dumnezeu se întoarce către cel care se căieşte, căci El este Milos
13O, voi oameni! Noi v-am creat dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut popoare şi triburi ca voi să vă cunoaşteţi unii pe alţii. Cel mai cinstit dintre voi înaintea lui Dumnezeu este cel mai temător. Dumnezeu este Ştiutor, Cunoscător
14Beduinii spun: “Noi credem!” Spune: “Voi nu credeţi, ci mai bine aţi spune: Noi ne supunem... Credinţa nu a intrat încă în inimile voastre!” Dacă daţi ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său, Dumnezeu nu vă va micşora din faptele voastre. Dumnezeu este Iertător, Milostiv
15Credincioşii sunt numai cei care cred în Dumnezeu şi în trimisul Său şi nu se îndoiesc mai apoi şi se luptă pe calea lui Dumnezeu cu averile şi făpturile lor. Aceştia sunt cei sinceri
16Spune: “Îl învăţaţi pe Dumnezeu legea voastră?” Dumnezeu cunoaşte ceea ce este în ceruri, precum şi pe pământ.” Dumnezeu este Atotştiutor
17Beduinii vor să le fii recunoscător pentru supunerea lor! Spune: “Nu trebuie să vă fiu eu recunoscător pentru supunerea voastră, ci voi trebuie să-I fiţi recunoscători lui Dumnezeu că v-a călăuzit către credinţă, dacă spuneţi adevărul!”
18Da, Dumnezeu cunoaşte Taina cerurilor şi a pământului. Dumnezeu este Văzător a ceea ce făptuiţi
sursă: George Grigore
WEBREATH · 11:11
«If you are thankful, I will give you more» — Quran 14:7
Breath is one for all: everyone lives by it, whoever they are and whatever they believe. Every day at 11:11 local time people stop for sixty seconds, breathe, and thank GOD for the breath — each in their own words, each within themselves. In that minute we are One Breath.
WEBREATH — the Minute at 11:11, your own local time — we are One Breath